O ie de poveste la 7est

O ie de poveste la 7est

Povestea Andei Suman pare ruptă din basmele românești pentru că are o magie aparte care te poartă prin tot ceea ce înseamnă tradiții. Bunica sa i-a lăsat cea mai de preț moștenire, așa cum o spune și ea cu o emoție în voce: arta cusutului de mână. Și nu doar atât. Designerul spune că a învățat să respecte tradiția românească și să o ducă mai departe. De la câteva modele cusute pe o bucată de pânză în timpul copilăriei, Anda creează acum adevărate opere de artă care pot fi oricând purtate de doamne și domnișoare. Ia românească a inspirat-o pe Anda atât de mult încât, acum șapte ani, a decis să pună bazele unei afaceri de suflet. De ce spunem asta? Fiecare creație a sa este unică și atent lucrată cu ac și ață. Începând de la modelul iei, până la cromatica țesăturilor sau a broderiilor.

Până acum șapte ani, Anda Suman lucra în domeniul vânzărilor. Era implinită din mai multe puncte de vedere însă, la un moment dat, a simțit că trebuie să pună stop la toată agitația de zi cu zi pentru a-și pune ordine în gânduri. Atunci, designerul și-a dat seama că pasiunea pentru cusut și ie ar trebui să capete mai mult contur și a pornit, timid, într-o misiune aproape inițiatică în dezvoltarea unui brand care poartă, astăzi, numele de Caterine.

Am cusut sub atenta îndrumare a bunicii mele. Am început timid. Am lucrat în marketing și vânzări până acum șapte ani, ulterior, a urmat o etapă de regăsire. Ca orice poveste, urmează o etapă în care stai, te gândești, pui totul pe pauză. Atunci, această pauză venea cu o odihnă fizică pentru că era multă muncă în spate. Nu regret nimic pentru că ceea ce am făcut în trecut m-a ajutat și mă ajută încontinuare pentru ceea ce fac astăzi, ne-a mărturisit Anda

Totul a pornit încet dar sigur sub atenta supraveghere a bunicii. Anda a exersat cu ea diferite cusături, de la cele mai simple, până la cele complexe. Timpul de lucru poate să fie între trei săptămâni și trei luni pentru că e vorba de complexitatea broderiei. Cu cât broderia este mai complexă, cu cât ai mai multe fire de schimbat, cromatica este mai elaborată, cu atât avem nevoie de un timp de lucru mult mai mare.

M-am reîntors atât de timid. A fost un soi de poveste pentru că discutam cu bunica mea și mă sfătuia să mă reapuc de cusut fiindcă sunt talentată. Eu nu credeam când spunea că sunt talentată pentru că nu mai exersasem. Încet, încet am început. Mi-am amintit broderia, mi-am reamintit cum să cos la mașină. La început, bunica mea se ocupa pe partea de ii, le concepeam împreună, modele mai simple, după care am prins mai multă experiență

Ia este mai mult decât o bluză tesută sau brodată de mână. Ea are în spate o tradiție a neamului românesc. Și pentru că moda este într-o continuă schimbare, ia poate fi o piesă vestimentară de rezistență, dar foarte versatilă, care poate fi purtată în orice ocazie.

Bunica mea mi-a lăsat cea mai de preț moștenire, acest dar de a duce mai departe ia românească, arta cusutului de mână. Dacă m-ai întreba ce este ia pentru mine, ți-aș răspunde că este mama. Și nu doar pentru mine. Ci pentru noi toți fiindcă este zămislită din mâini magice, din o mie și o sută de gânduri adunate în fiecare fir, de ore care vrei să le prinzi la lumina zilei, ca să vezi cât mai bine, să coși corect

Pentru că de acolo își trage originile, multe țesăturile iilor sunt inspirate din zona Neamțului.

Sunt și ii încheiate la mână sau la mașină pentru că acolo vorbim despre o parte stilizată în care timpul de lucru este mai mic. Un model complex este cu o broderie cu multe culori, este aproape punct de goblen, un punct foarte foarte mărunt. O altă tehnică pe care noi o mai folosim este tehnica la fir, este o tehnică ce se folosește în județul Neamț. În mare parte, promovez iile din zona Neamțului pentru că acolo am crescut și m-a prins foarte mult și tehnica aceea pe care noi o coasem cu fir de mătase. Acum am adus un plus, coasem fir de matase cu fir lame care nu a mai fost folosit demult în broderie, cel puțin de mine. Mai este o tehnică folosită la noi în Moldova – broderie spartă

Ia ascunde o istorie a neamului românesc

Anda consideră că prin creațiile ei reușește să scoată la iveală niște promoveze cultura românească și obiceiurile străvevechi.

Am început să promovez ia românească din dorința de a scoate la lumină ceea ce noi, românii, avem mai de preț: valori, educație. Noi suntem educați de un neam care știa să coase și știa să se mândrească cu aceste valori. Atunci când își scoteau ținuta în sat, la horă, se mândreau cu acest dar. Nu ar trebui să fie uitat că suntem un neam care venim dintr-o cultură și avem o educație de acolo, din mâinile celor care au muncit pământul. Pe vremuri, oamenii chiar dacă munceau pământul, femeile aveau grijă de mâini ca sa nu li se agațe în pânză. De acolo venim, de la frumosul jăratic de la gura sobei.

Munca Andei este extrem de apreciată atât în țară cât și în străinătate.

Am trecut granițele Europei și am dus numele acestei țări, într-un moment în care era nevoie pentru că urma și o pandemie, a fost ca o gură de aer. Caterine, am spus de fiecare dat că m-a ales pe mine, care este parte din tot ceea ce eu creez, mi-a adus doar oameni frumoși.

Odată descoperit acest tărâm al tradiției și cusutului, designerul spune că artizanii români ar trebui să fie mai mult sprijiniți pentru a crea.

Poartă în stilul tau ia românească și cu fruntea sus că e autentică. Ceea ce mă deranjează foarte tare, și anume, numele de ie românească, ceea ce este zămislit aici. Nu ie chinezească, nu din import. Sunt artizani în România, oameni care dedicați, sunt încă bătrâni descurajați care mai poartă acul pe pânză, concepând o ie a cărei muncă este inagalabilă. Pentru cei care concep ia românească este destul de deranjant să vezi pe cineva care poartă ie din import. E ca și cum ți-ai uitat limba.

Toată această experiență nu se încheie aici. Anda spune că lucrează împreună cu echipa ei la o colecție cu totul inedită.

La ce lucrez acum e un proiect cu broderii, o tehnică prin care am mai multă lejeritate în creație. Vreau să învăț cât mai multe tehnici în abordarea broderiilor cu tot ceea ce înseamnă natură, flori, crengi. Eu sunt fascinată de frunze, crengi, boboci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Size Guidelines

Shopping Cart (0)

Coș

Selecteaza moneda
EUR Euro